Tim Drone

Controverse privind concediul medical pentru pacienții cu coronavirus care pleacă din spital

Medicii de familie nu pot da concediu medical unui pacient cu COVID-19 care a plecat din spital, spune Sandra Alexiu, președintele al asociației medicilor de familie. Ea susține că s-a ajuns în această situație pentru că ordinul de ministru care reglementa această situație a fost suspendat.

De cealaltă parte însă, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că medicii ar trebui să procedeze ca înainte și să acorde zilele de concediu dacă pacientul a respectat recomandările autorităților, scrie digi24.ro.

Sandra Alexiu, medic de familie: Pentru pacienții care trebuie să rămână în izolare la domiciliu, noi nu putem acum să eliberăm concediu medical, pentru că ordinul 414 care se referă la tipurile de carantină și concedii medicale a fost suspendat. Nu mai avem bază legală, suntem în imposibilitatea de a da concedii medicale. Nu avem suport legal să dăm concedii.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Nu mai putem condiționa această internare, dacă acel pacient respectă izolarea la domiciliu, recomandarea e să fie luat în primire de medicul de familie și medicul trebuie să-i acorde concediul medical.

Reporter: Dacă nu are concediu medical ce face? Se întoarce la muncă?

Nelu Tătaru: De ce să nu aibă?

Reporter: Dacă nu i se dă…

Nelu Tătaru: Face o sesizare la DSP.

Visits: 18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *