Tim Drone

Antibioticele la copii – când și cum se administrează

Atunci când copilul este bolnav, părintele ar face orice pentru a-i alina suferință cât mai rapid. Însă antibioticele nu reprezintă întotdeauna soluția – mai mult decât atât, administrate fără recomandarea medicului, pot fi chiar dăunătoare.

Administrarea antibioticelor este absolut necesară în cazul unei infecții bacteriene. Însă cele mai frecvente boli ale copilului sunt cauzate de infecțiile cu virusuri, care sunt imune la antibiotice. De pildă, atunci când copilul tău suferă de o răceală, antibioticele nu sunt eficiente în tratarea acesteia, întrucât răceala e cauzată de infecția cu un virus. Pe de altă parte, dacă cel mic suferă, pe lângă răceală, și de o infecție bacteriană la nivelul urechii, atunci antibioticele sunt necesare, scrie doc.ro.

Antibioticele nu numai că nu sunt eficiente în vindecarea infecțiilor virale, ci pot fi chiar dăunătoare celui mic. În primul rând, pentru că pot cauza efecte adverse precum diareea sau alte manifestări gastrointestinale, iar în al doilea rând pentru că organismul celui mic poate dezvoltă rezistență la antibioticul cu pricina, iar când vei fi nevoit să îl folosești pentru tratarea unei infecții bacteriene, eficiența să va fi scăzută.

Tratamentul cu antibiotice la copiii mai mici de 3 ani

În prima parte a vieții, mai exact în primii 3 ani, medicii vor evita să prescrie antibiotice copiilor. Aceștia vor prefera să încerce alte tratamente și să țină pacientul sub observație și vor administra antibiotice ca ultima soluție, în cazul în care niciun alt tratament nu dă roade.

Tratamentul cu antibiotice la copiii mai mari de 3 ani

Chiar dacă nu sunt atât de sensibili că în primii ani de viață, copiii încă se află în perioada de dezvoltare. Aceștia prezintă risc crescut de dezvoltare a rezistenței la antibiotice, de aceea medicii vor continua să prescrie aceste medicamente numai atunci când este absolut necesar.

Cum se administrează antibioticele la copii

Antibioticele vor fi administrate copiilor numai la recomandarea medicului, care s-a asigurat că este vorba despre o infecție bacteriană.

De asemenea, este important că acestea să fie administrate exact așa cum a recomandat medicul. Părintele trebuie să se asigure că respectă orele la care administrează medicația copilului, astfel încât tratamentul să își facă efectul.

De asemenea, părintele nu va administra antibiotic mai puține sau mai multe zile decât a recomandat medicul. Chiar dacă starea copilului s-a ameliorat, e foarte important că tratamentul să fie continuat conform indicațiilor cadrelor medicale, altfel există riscul că infecția să revină ori că cel mic să dobândească rezistență la antibioticul folosit. La fel de periculoasă este și administrarea pe o perioada mai lungă a tratamentului. Este esențial ca părintele să nu ia nicio decizie cu privire la tratamentul copilului fără să se consulte în prealabil cu medicul.

Imediat ce ai terminat tratamentul cu antibiotice al copilului, aruncă dozele rămase. Acestea nu mai pot fi folosite cu o altă ocazie.

Infecțiile bacteriene se ameliorează la 48-72 de ore după începerea tratamentului cu antibiotice. Dacă nu observi nicio ameliorare a stării copilului după 72 de ore, ba chiar simptomele par să se agraveze, ia legătură cu medicul pediatru al copilului.

Cum dezvoltă copiii rezistență la antibiotic

Utilizarea în mod eronat și repetat a antibioticelor poate face bacteria să capete rezistență la antibiotic. De aceea este atât de important că antibioticele să fie administrate în mod corect, numai la recomandarea medicului.

De asemenea, se recomandă că cel mic să fie tratat cu un antibiotic specific pentru infecția pe care o are, nu cu un antibiotic care are mai multe utilizări, fiind folosit în tratarea mai multor infecții. Cu cât antibioticul e folosit pentru o paletă mai largă de boli, cu atât șansele de dezvoltare a rezistenței la antibiotic sunt mai mari.

Dacă copilul dezvoltă o infecție cu o bacterie rezistență la antibiotice, va fi necesar să se folosească un anumit tip de antibiotic – în general, tratamentul se va face intravenos și necesită internarea copilului în spital.

Visits: 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *