Rafila, avertisment despre abuzul de antibiotice: Poate deveni principala ameninţare la adresa omului

Infecţiile cu germeni rezistenţi la antibiotice pot deveni principala ameninţare la adresa omului, afirmă Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie. Potrivit acestuia, impactul financiar va fi mult mai mare decât ceea ce se întâmplă în prezent cu noul coronavirus.

Foto: Facebook

„S-a dezvoltat conceptul One Health, integrarea preocupărilor pentru controlul rezistenţei la antibiotice, pentru că ele afectează diverse sectoare, şi în următorii 30 de ani pot deveni principala ameninţare la adresa omului, iar impactul din punct de vedere economic va fi devastator, mult mai mare decât ceea ce ce se întâmplă acum cu noul coronavirus. Suntem, practic, într-o luptă permanentă cu diverse microorganisme ca să putem să supravieţuim. Competiţia este dură şi fiecare ţară trebuie să fie pregătită în acest sens”, a declarat Alexandru Rafila la o conferinţă despre gestionarea consumului de antibiotice în România, potrivit Agerpres.

Alexandru Rafila a mai spus că lupta împotriva antibiorezistenţei are un cost financiar uriaş.

„În UE, în fiecare an, avem 700.000 de infecţii asociate asistenţei medicale, avem 35.000 de decese din cauza acestui lucru. (…) Trebuie să evităm infecţiile sistemice cu germeni multirezistenţi şi, în acest fel, costurile îngrijirilor de sănătate vor scădea şi vom evita ca aceşti germeni multirezistenţi să ajungă în mediul comunitar şi să devină cauza infecţiilor banale. Altfel, impactul pe sănătate publică va fi uriaş. În următorii 30 de ani, se estimează că, la nivel global, acest lucru va costa 90.000 de miliarde de euro, un cost care depăşeşte ceea ce se întâmplă în prezent cu infecţia cu noul coronavirus”, a adăugat Rafila, scrie digi24.ro.

Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Prof. Dr. Matei Balş’ (INBI) este promotorul proiectului „Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România”, care se derulează pe o durată de 24 de luni, având ca parteneri Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Institutul norvegian de Sănătate Publică.

Proiectul, de aproximativ 1,74 milioane de euro, îşi propune să dezvolte cadrul necesar pentru implementarea Planului Naţional de Acţiune în domeniul AMR, realizate în colaborare cu OMS, şi să piloteze recomandările experţilor, ghidurile şi protocoalele destinate diagnosticului, testării rezistenţei la antibiotice şi a modului de prescriere a acestora în 6 spitale. Ulterior, aceste ghiduri şi protocoale de bună practică (pentru diagnosticul microbiologic, supravegherea circulaţiei germenilor multirezistenţi şi buna prescripţie de antibiotice) vor fi oferite Ministerului Sănătăţii pentru adoptarea şi implementarea la nivel naţional, în scopul soluţionării problemei referitoare la rezistenţa la antimicrobiene.

Visits: 63