Tătaru: Luăm în discuţie creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că are în vedere creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească, menţionând că personalul din direcţiile de sănătate publică a fost suplimentat prin detaşarea a aproximativ 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari.

Nelu Tătaru

„Asigurarea personalului medical pentru funcţionarea unor domenii din sistem suprasolicitate în această perioadă reprezintă o prioritate. Am reuşit suplimentarea personalului din direcţiile de sănătate publică prin detaşarea a aproximativ 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari. Luăm în discuţie şi creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească şi, în acest sens, vom demara discuţii cu colegii de la ministerele de resort pentru calcularea impactului bugetar”, a afirmat Nelu Tătaru, după o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale Ambulanţa din România, conform unui comunicat transmis marţi, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, la întâlnire au fost discutate problemele ridicate de personalul din serviciile publice de ambulanţă, precum suplimentarea personalului angajat în domeniu, clarificarea condiţiilor de acordare a sporului de risc aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.43/2020 şi a sporului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19.

Nelu Tătaru a transmis liderilor sindicatului disponibilitatea pentru dialog. Conducerea Ministerului Sănătăţii va analiza şi va lua în discuţie cererile personalului din serviciile publice de ambulanţă, mai menţionează comunicatul.

La discuţii a participat şi dr. Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Visits: 69