XFX incearca sa imblanzeasca seria de placi AMD Radeon RX 5000!

AMD este un nume foarte sonor in comunitatea pasionatilor de hardware. Daca compania americana sta foarte bine pe partea de procesoare, nu putem spune neaparat acelasi lucru si despre placile video. Seria Radeon RX 5000 a fost primita cu reactii diverse. Unii le apreciaza, in timp ce altii le critica. In realitate, adevarul este undeva la mijloc si cred ca raspunsul tine foarte mult de implementarea de placa pe care pui mana. Astfel, am ajuns sa ma joc nu cu una, nu cu doua, ci cu trei implementari diferite de la XFX. De asemenea, vorbim si despre trei modele diferite de placi, de la RX 5600 XT pana la RX 5700 XT. Oare a reusit producatorul 3rd party sa gaseasca un balans potrivit intre racire, zgomot si performante? Haideti sa descoperim impreuna in acest articol.

Voi vorbi cate putin despre fiecare model in parte si ma voi lega in principal de oferta ca intreg. Performantele nu difera foarte mult fata de modelele de referinta. Diferentele reale sunt pe partea de temperaturi si zgomot generat de sistemul de racire, parte la care AMD nu exceleaza. XFX insa a ales abordari diverse si foarte interesante. Acestea fiind spuse, inculpatii sunt urmatorii:

  • XFX AMD Radeon RX 5700 XT THICC II
  • XFX AMD Radeon RX 5700 Triple Dissipation
  • XFX AMD Radeon RX 5600 XT THICC III Ultra

XFX AMD Radeon RX 5700 XT THICC II

Un model ce s-a maturizat precum un vin vechi

Review XFX AMD Radeon RX 5000 Series

Prima placa despre care vorbim este AMD Radeon RX 5700 XT. Aceasta este cea mai puternica placa a generatiei sale, astfel este logic ca necesita o atentie sporita cand vine vorba de racire si performanta acustica. Din nefericire, XFX nu a tinut cont de asta, in schimb preferand sa mearga spre o solutie de racire foarte aratoasa dar ineficienta. Cel putin asta a fost cazul in primele zile de viata a acestui model. A trecut ceva timp de atunci, iar AMD si XFX au lucrat pentru a imbunatati situatia. Asadar, la aproape un an distanta de lansarea initiala, merita sa achizitionati o placa XFX AMD Radeon RX 5700 XT THICC II?

Sistemul de racire si design-ul foarte atragator

XFX a folosit pentru aceasta implementare un design de racire numit Ghost Thermal 2.0. Acesta este format dintr-un heatsink imens, care este racit de doua ventilatoare. Acestea din urma beneficiaza si de un mod 0db pentru o experienta complet silent atunci cand placa video nu este solicitata foarte tare. Alegerea numarului de ventilatoare poate fi insa criticata de unii utilizatori. XFX ar fi putut merge pe un design triple-fan, insa cred ca producatorul a facut alegerea buna aici. Chiar daca doar doua, ventilatoarele de pe XFX AMD Radeon RX 5700 XT THICC II sunt mari si eficiente. Un punct bonus vine cand vorbim despre zgomot, deoarece cu cat creste dimensiunea unui ventilator, cu atat sansele ca acesta sa fie galagios scad.

Pe partea de design, trebuie sa apreciez tema pe care XFX a abordat-o. Prima inspectie vizuala a placii m-a dus direct cu gandul la o masina hot-rod gratie grilei cromate. In combinatie cu radiatorul imens care a fost expus in mod intentionat de producator, confera acestei placi video un aspect agresiv si in acelasi timp stilat.

Eficienta implementarii

XFX AMD Radeon RX 5700 XT THICC II nu este neaparat o placa foarte puternica in comparatie cu modelul OEM pe care l-am tot testat. Ceea ce ofera insa, este o experienta mult mai stabila. Aici ma refer la faptul ca vei uita de grija temperaturilor si placa nu isi va face simita prezenta cand vine vorba de zgomot. Ba chiar, avem parte si de un spor de performanta si chiar daca acesta ar putea fi irelevant pentru unii (max. 5% comparativ cu OEM), este bine-venit.

Din cate puteti vedea in graficul de mai sus, XFX AMD Radeon RX 5700 XT THICC II reuseste sa ofere o experienta mult mai buna comparativ cu modelul de referinta. Nu doar ca atinge frecvente mai mari, dar aproape ca intra in teritoriul de elita 2GHz+. Asta in timp ce este cu aproape 20 de grade mai rece decat modelul OEM si simtitor mai silentioasa.

XFX AMD Radeon RX 5700 Triple Dissipation

Merge mult mai bine decat suna

Review XFX AMD Radeon RX 5000 Series

De as avea cate un leu pentru fiecare implementare pe care a lansat-o XFX pentru AMD Radeon RX 5700, as avea destui bani sa-mi cumpar o inghetata scumpa. Dar mi se pare interesant si faptul ca producatorul nu a lansat un model THICC pentru aceasta placa. Avem doua care folosesc racirea OEM, inca vreo trei variante cu doua ventilatoare si nu in ultimul rand, varianta cu trei ventilatoare. Pe cea din urma am primit-o in teste. Si trebuie sa recunosc ca XFX AMD Radeon RX 5700 Triple Dissipation este buna; destul de buna incat sa nu fie nevoie sa avem 16 modele, precum RX 5700 XT.

Sistemul de racire care reuseste sa impace si capra si varza

XFX AMD Radeon RX 5700 Triple Dissipation foloseste un sistem de racire cu trei ventilatoare. Acestea vin intr-o configuratie de 2x90mm + 1x100mm. Ventilatorul mai mare este asezat central, iar cele de 90mm sunt de-o parte si de alta. In plus, radiatorul de aluminiu este foarte mare, un lucru tipic XFX si caldura este disipata prin intermediul a patru heatpipe-uri de cupru cu o grosime de 6mm. Impreuna, toate acestea alcatuiesc un sistem de racire eficient si bine inchegat care plaseaza modelul acesta in topul celor mai reusite implementari de RX 5700 de pe piata.

Pe partea de design nu sunt foarte multe de zis. XFX a ales o abordare simpla, iar frumusetea placii va fi de nevazut in multe sisteme deoarece ventilatoarele nu prea se vad in multe sisteme. In schimb, as vrea sa atrag atentia vis-a-vis de o chestie pe care am intalnit-o destul de des in ultimii ani. Trebuie sa luati in consideratie lungimea placii, deoarece la 32.6cm nu va incapea prea usor in unele carcase.

Eficienta implementarii

AMD Radeon RX 5700 este o placa video destul de ciudata. Este ceva mai ieftina decat varianta XT, dar ofera o performanta simtitor mai slaba. Nu am avut la indemana modelul de referinta, insa in testele initiale acesta nu prea putea trece de pragul de 1670MHz. XFX AMD Radeon RX 5700 Triple Dissipation face asta cu succes, frecventa fiind stabila la 1750MHz, iar temperaturile si nivelul de zgomot generat sunt deja doi factori pe care nu ai nevoie sa-i iei in considerare.

Ca performanta in jocuri, RX 5700 se situeaza in zona RTX 2060 Super, batandu-se cap in cap cu aceasta in functie de optimizarea fiecarui titlu. O alegere logica ar fi insa modelul de la NVIDIA care este ceva mai stabil si ofera tehnologii mai interesante, dar AMD are un as in maneca pentru care as recomanda RX 5700. Majoritatea acestor placi pot beneficia de un reflash de BIOS care le aduc aproape la nivel de XT. Bine, cu patru Compute Units mai putin, aceasta fiind o limitare hardware. Asadar, cu o racire eficienta precum aceasta si un reflash de BIOS avem o oferta mai atragatoare.

XFX AMD Radeon RX 5600 XT THICC III Ultra

Poate cea mai buna implementare a acestei placi video de pana acum

Trebuie sa recunosc ca despre AMD Radeon RX 5600 XT nu am vorbit la fel de mult. Aceasta a fost mai mereu eclipsata de 5700 si 5700 XT, insa trebuie sa recunosc ca isi are locul bine-meritat in piata si ofera un raport bun de performanta. Din nefericire, nu stiu nimic despre existenta unui model de referinta, singura varianta de 5600 XT testata de mine fiind un GIGABYTE. Dar ce avem aici, acest THICC III Ultra ar putea fi poate chiar cea mai buna implementare a acestui model.

Deja m-am pierdut in denumirile implementarilor astora.

Of, of, ce n-as da sa aflu ce este in mintea omului care se ocupa de numele placilor video pe la XFX. Ce avem aici este XFX AMD Radeon RX 5600 XT THICC III Ultra. Dar judecand strict dupa pozele din acest articol similaritatile intre aceasta placa si modelul Triple Dissipation de pe RX 5700 sunt zdrobitoare. Adica, hai sa va arat. Este vorba de fix acelasi sistem de racire cu un heatsink imens si trei ventilatoare. Dintre acestea, unul e cu un centimetru mai mare, asezat central. Realist, singura diferenta o vedem pe ventilatoare, mai exact stickerele care din rosii au capatat culoarea cuprului.

Oare este aceasta implementare putin overpowered pentru 5600 XT?

Stiti cum spunem atunci cand cineva ne ofera mai mult decat ne asteptam pentru acelasi pret? Sa fie primit! Fix asa privesc XFX AMD Radeon RX 5600 XT THICC III Ultra. Pentru aceasta implementare, sistemul de racire este mai mult decat este nevoie, dar asta ii confera un headroom foarte mare. Aici ma refer la faptul ca placa poate atinge niste frecvente mari cu usurinta, in timp ce temperaturile si zgomotul generat sunt foarte mici.

Printr-o simpla bibilealea in driver-ul placii poti obtine o frecventa de 1775MHz, in timp ce memoria vine din fabrica la 14Gbps. In utilizare, asta inseamna un spor de performanta de circa 10% comparativ cu specificatiile oferite de AMD pentru acest model de placa video. Unde temperaturile sunt ceva mai mari pe XFX AMD Radeon RX 5600 XT THICC III Ultra in comparatie cu aceeasi racire pe RX 5700, chip-ul este mai solicitat aici, iar zgomotul generat este sesizabil mai mic. Asta inseamna ca placa este stoarsa de performanta, in timp ce racirea defileaza fara probleme. Pentru mine asta este un balans foarte bun, intrucat iti permite sa obtii un spor de performanta gratuit fara dificultati.

Visits: 59