Samsung lansează noi game de maşini de spălat şi frigidere, cu eficienţă energetică superioară, AI

În prag de IFA 2020, evenimente conexe şi Unpacked Part 2, Samsung anunţă noi produse electrocasnice. E vorba despre noi maşini de spălat şi frigidere, cu eficienţă energetică sporită. Vârful gamei de maşini de spălat este WW9900T, care foloseşte inteligenţa artificială, care personalizează procesul de spălare, pentru a realiza o curăţare în profunzime într-un timp mai scurt, cu consum de energie şi efort redus.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Noua maşină de spălat flagship foloseşte şi tehnologiile EcoBubble şi QuickDrive şi urmează să se lanseze întâi pe piaţa din Europa. Maşina de spălat WW9800T combină cele mai avansate tehnologii Samsung, care reduc timpul de spălare şi consumul de energie, oferind utilizatorilor o experienţă personalizată de spălare.

Folosind tehnologia QuickDrive este redus timpul de spălare cu până la 50%, iar consumul de energie cu 20%. Tamburul mobil independent şi placa din spate a modelului nou permit acţiuni mai dinamice şi curata mai bine şi mai rapid hainele.

Motorul electric are tehnologie Digital Inverter şi sporeşte eficienţa energetică prin utilizarea unor magneţi puternici, care oferă silenţiozitate sporită, dar şi putere crescută de spălare. Tehnologia EcoBubble creşte efectul detergentului, transformându-l în bule şi permiţând o penetrare mai rapidă a ţesăturilor, chiar şi în apă rece. AI-ul învaţă din comportamentul utilizatorului şi recomandă cicluri de spălare, oferind o experienţă cu adevărat personalizată. Funcţia AI Wash foloseşte senzori speciali pentru a detecta greutatea şi gradul de murdărire al hainelor.

Noua gamă de combine frigorifice RB7300 oferă performaţe superioare de răcire şi o capacitate mai mare de depozitare pentru a satisface toate nevoile de păstrare a alimentelor. RB7300 se va lansa la rândul său întâi în Europa chiar din această lună, urmată de regiunile CSI, China, Orientul Mijlociu, America Latină şi Coreea. Noile modele dispun de tehnologia SpaceMax, care maximizează spaţiul interior, păstrând aceleaşi dimensiuni exterioare. Pereţii interiori ai frigiderului sunt astfel mult mai subţiri datorită izolării de înaltă eficienţă.

Avem o capacitate internă de 385 de litri, cu 18 litri mai mult decât la modelul anterior. Noua combină frigorifică Samsung poate păstra prospeţimea produselor aleimentare de 2 ori mai mult. Sertarul reglabil Optimal Fresh+ îţi permite să împărţi spaţiul în două zone cu temperaturi diferite şi să îl foloseşti ca un întreg. Noile produse vor fi prezentate şi la evenimentul Samsung cel virtual Life Unstoppable din 2 septembrie.

Visits: 35