Amazfit Band 5 debutează, ca o variantă de Mi Smart Band 5 cu senzor de oxigen

În ultimul an a început să fie tot mai apreciat în România brandul Amazfit al ramurii Xiaomi Huami. Purtabilele sale au început să fie tot mai cumpărate, iar unul nou apare astăzi: Amazfit Band 5. Această brăţară de fitness e practic un Mi Smart Band 5 rebranduit, cu câteva funcţii noi. Avem detalii mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Amazfit Band 5 include un ecran AMOLED de 1.1 inch, cu rezoluţie de 294 x 126 pixeli şi afişaj color. Oferă monitorizare a paşilor, a pulsului 24 din 24, dar şi a ciclului menstrual şi a oxigenării sângelui. Senzorul acela SpO2 este o noutate faţă de Mi Band 5. Oferă şi 45 de watch face-uri şi un microfon prin care va capta comenzile spre Alexa. Oferă 11 moduri de sport, un corp rezistent la apă până la 5 ATM, dar şi o baterie de 125 mAh, ce oferă până la 15 zile de autonomie.

Cu câteva reglaje şi Energy Saving ajungeţi şi la 25 de zile. Amazfit Band 5 îţi va permite controlezi camera şi playerul muzical de pe smartphone şi vine cu un sistem magnetic de încărcare. Cântăreşte 11.9 grame şi va costa 45 de dolari în SUA, unde se va vinde prin Amazon de pe 21 septembrie. Există şi exerciţii de respiraţie oferite pe acest purtabil. Pentru cei care se întreabă legat de suportul Alexa, se aplică doar pentru setări de alarme şi timere, deci nu cred că veţi controla dispozitive smart home.

Visits: 61