Am folosit Synology DS720+ pentru a stoca jocurile de pe toate PC-urile din casa!
Nu prea m-am lovit de problema asta pana acum, dar in ultima vreme mi s-a luat sa tot descarc jocuri. Am ajuns sa am in casa doua PC-uri si un laptop, iar cand vreau sa joc cate ceva trebuie sa stau mereu sa descarc. Asa ca m-am decis sa fac un mic experiment ca sa vad daca pot elimina problema asta. Pe scurt, am luat un Synology DS720+ cu doua HDD-uri Toshiba de cate 4TB de baiat si un SSD Kingston KC2500 de 500GB, l-am legat la router si am inceput sa-mi mut libraria de jocuri acolo. Rezultatul este foarte interesant, asa ca ramaneti aproape ca sa va povestesc ce si cum.
Synology DS720+
Inainte de a trece la subiect, vreau sa vorbesc putin despre NAS-ul pe care l-am folosit pentru acest mic experiment. Este vorba despre Synology DS720+, un model cu doua bay-uri pentru HDD si doua sloturi M.2 NVMe pentru cache. Alaturi de posibilitatea de stocare, avem parte de un hardware destul de puternic pentru un astfel de aparat.
Procesor | Intel Celeron J4125 Quad-Core 2GHz |
Memorie RAM | 2GB DDR4 (upgrade pana la 6GB) |
Stocare | 2x 3.5″/2.5″ + 2x M.2 2280 NVMe |
Hot-Swap | Da |
I/O Extern | 2x USB 3.0 + 1x eSATA |
Dimensiuni (H x W x D) | 166 x 106 x 223mm |
Greutate | 1.51 kg |
LAN | 2x Gigabit RJ-45 |
Wake on LAN/WAN | Da |
Programare inchidere | Da |
Ventilator | 92 x 92 x 25mm |
Suport RAID | Synology Hybrid RAID (SHR), Basic, JBOD, RAID 0, RAID 1 |
Ceea ce ne intereseaza insa in review-ul de astazi este capacitatea de stocare, care suporta pana la 108TB per volum, pentru un total de 216TB stocare. Asta este insa un scenariu ireal pentru un utilizator standard, astfel cele doua HDD-uri de 4TB ar trebui sa fie mai mult decat suficiente. Exista si posibilitatea de a le configura in RAID, insa nu este relevant pentru scenariul de utilizare de astazi. Pana la urma, sunt doar jocuri si prefer capacitate peste siguranta datelor. Sunt pe Steam, le recuperez in caz de ceva. Alt aspect care ma intereseaza este si posibilitatea de a configura un SSD NVMe pe post de cache, astfel marind viteza hard-urilor clasice.
Nu in ultimul rand, ma intereseaza si porturile de retea de pe acest NAS. Doua la numar, amandoua Gigabit iti asigura o viteza maxima de transfer de circa 120MB/s. Asta inseamna ca am oricum mai multa „teava” decat imi permit HDD-urile care oricum sunt limitate undeva la 50MB/s. Trecerea la stocarea pe SSD-uri va fi insa limitata la viteza maxima suportata de placa de retea. Asta inseamna ca daca un SSD poate in realitate sa transfere cu 250MB/s, nu vei vedea mai mult de aproximativ 120MB/s pe un port Gigabit.
Cum mi-am transferat libraria Steam pe NAS?
Pentru a-mi muta jocurile pe Synology DS720+ a trebuit intai sa fac cateva ajustari. Mai exact, a trebuit sa creez o partitie iSCSI pe care mai apoi a trebuit sa o accesez din Windows. Dupa ce a fost gata setarea, partitita creata pe NAS mi-a fost afisata in My Computer drept partitia (E:) NAS Gaming. Mai departe totul a fost super simplu: am intrat pe Steam si mi-am mutat jocurile pe partitia de pe NAS.
Prima data am gresit crezand ca procesul va fi pur si simplu CTRL+X, ma duc pe NAS si CTRL+V. Aparent, asta face clientul de Steam sa o ia cam razna, astfel e necesar sa muti jocurile pe rand din platforma. Chiar daca este ceva mai incomod, este bine ca ai optiunea asta direct din aplicatie. Mutarea unui joc precum DiRT Rally 2.0 care are vreo 110GB a durat in jur de 20-25 de minute, fiind limitat de viteza HDD-urilor. Pe un SSD care poate folosi latimea de banda la maxim, ar dura undeva pe la 15 minute.
In punctul asta nu am testat decat libraria de Steam, insa cred ca platforma de la Valve este singura care este capabila de un astfel de test. Si nu ca ar fi o preferinta personala sau ceva, dar este singura platforma care nu modifica nimic in registrii Windows 10 atunci cand instaleaza jocurile. In momentul in care creezi o un folder pentru libraria Steam, acesta serveste ca eco-sistem pentru jocuri si tot ce este legat de acestea. Asadar ai libertatea sa-l muti fara sa dai peste cap chestii in sistemul de operare.
Ce rol are SSD-ul in toata treaba asta?
La inceputul articolului am vorbit despre Kingston KC2500 pe care l-am bagat in Synology DS720+ drept caching pentru HDD. Acesta functioneaza fix pe principiul pe care merge si un Intel Optane spre exemplu. Stocheaza anumite fisiere pe care le accesezi cel mai des si le deschide mai rapid gratie vitezei mari pe care o are SSD-ul. Fix asta ma si intereseaza in aceasta configuratie. Unde viteza de download/upload nu e prea relevanta, timpul de acces este din ce in ce mai important in gaming.
Kingston KC2500 500GB este un SSD in format M.2 cu suport NVMe. Acesta atinge viteze de pana la 3.500MB/s (citire) si iese in evidenta prin raportul excelent calitate/pret. Click aici pentru a citi review-ul complet!
Pentru a compara impactul adus de configuratia HDD + SSD Cache am testat jocurile pe sistemul personal in interiorul caruia folosesc doua SSD-uri Kingston A2000 pentru stocare. Ce ma intereseaza este cat de mare este diferenta de acces de la SSD local la HDD in retea si daca are un impact asupra performantei jocului.
Cum este sa te joci de pe NAS?
Cand am inceput toata nebunia asta nu stiam nici macar cum voi reusi s-o duc la capat. Tot ce stiam e ca aveam un Synology DS720+ in cutie si habar nu aveam ce o sa mai fac si cu asta. Dupa care m-a lovit ideea cu libraria de Steam in retea. Si asa am multe dispozitive pe care le testez si chiar pierd o gramada de timp descarcand jocuri de zeci sau chiar sute de giga. Asadar testele au fost realizate pe doua dispozitive: PC-ul personal si laptop-ul din dotare. Chiar daca laptop-ul nu e cine stie ce masinarie de gaming, poate rula jocuri mai vechi si indie-uri. In acelasi timp, PC-ul este o bestie cu RTX 3080 la bord si chiar voiam sa vad daca stocarea poate reprezenta un bottleneck.
Prima oara am vrut sa vad ce impact are pe partea de FPS-uri. Pentru asta am folosit Batman: Arkham City fiind singurul joc cu benchmark pe care-l aveam instalat. Oricum nu conteaza absolut deloc jocul testat, cat ma interesa mai mult sa vad daca apar diferente. Diferenta aici este neglijabila, iar cele patru FPS-uri nu s-au mai resimtit la a doua tura de teste. Asta imi indica ca SSD-ul din PC-ul meu mai avea si alte chestii pe cap; si chiar avea softurile mele care mergeau in background.
Am mai testat si DiRT Rally 2.0 cat si Death Stranding. Ambele au inregistrat diferente mici de circa 2-3FPS, deci din nou nu avem parte de o diferenta de performanta intre jocurile rulate de pe SSD-ul local vs configuratia HDD + SSD Cache de pe Synology DS720+.
Mai departe am trecut la timpii de acces. Aici credeam ca voi simti cea mai mare diferenta, insa nu prea a fost asa nici de data asta. Jocurile stocate local vs cele de pe Synology DS720+ au rulat aproape la fel gratie abilitatii de SSD Caching a NAS-ului. Da, cele mai bune rezultate le-am inregistrat pe Kingston A2000-ul din PC, insa rezultatele obtinute de NAS nu sunt rele.
Este rentabila o astfel de solutie?
Dupa ce am vazut ce fel de performanta ofera un un NAS cu SSD Caching pentru HDD vs un PC cu stocare SSD NVMe este timpul sa vedem care sunt avantajele si dezavantajele. In primul rand vorbim despre cat de mult renteaza pentru fiecare treaba asta. Daca ai un singur PC, clar scoti solutia asta din ecuatie. Dar daca ai mai multe dispozitive si nu vrei sa cumperi stocare pentru fiecare, un NAS precum Synology DS720+ ar putea fi potrivit. Si partea buna este ca il poti folosi si pentru alte scopuri, nu doar gaming. Din cele doua HDD-uri, unul poate fi dedicat jocurilor si isi primeste SSD-ul sau de caching, in timp ce HDD-ul secundar poate fi folosit pentru stocare in cloud-ul personal.
Al doilea factor de luat in considerare este pretul. Un astfel de NAS costa singur aproape 2.500 de lei si trebuie sa mai pui la socoteala si pretul pentru HDD-uri si SSD-uri. Asta te poate costa de la 3.000 de lei cu tot cu NAS pana la zeci de mii de lei in functie de stocarea aleasa. Limita este cerul in acest caz, dar o configuratie asemanatoare cu cea folosita de mine ar fi undeva pe la 4.200 de lei. Desigur, exista si NAS-uri mai ieftine, HDD-uri de capacitati mai mici si SSD-uri mai accesibile. Chiar si asa, investitia este mare in continuare si trebuie motivata bine.