Ai arsuri? Remedii naturiste pentru boala de reflux gastroesofagian

Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) se manifestă prin refluarea alimentelor ingerate și prin urcarea sucurilor gastrice către esofag. Arsurile și senzația de greață sunt simptomele cele mai frecvente ale BRGE.

Peste 30% din populație suferă, potrivit estimărilor făcute de medici, de această afecțiune. În general, refluxul gastroesofagian este tratat acasă, cu medicamente antiacide, dar și prin adoptarea unui regim alimentar (mai) sănătos.

Medicii recomandă tratament medicamentos pentru ameliorarea și prevenirea simptomelor bolii de reflux gastroesofagian, precum și adoptarea unui regim alimentar care exclude alimentele ce pot cauza refluxul gastroesofagian – alimentele picante, alimentele bogate în grăsimi nesănătoase, precum și sucurile carbogazoase ori alcoolul.

Există, însă, și o serie de remedii naturiste care pot combate, dar și preveni, simptomele specifice bolii de reflux gastroesofagian. Aceste remedii calmează arsurile, combat senzația de greață și stimulează digestia.

Remedii naturiste pentru boala de reflux gastroesofagian

Bicarbonatul de sodiu – având un pH ridicat, bicarbonatul de sodiu poate neutraliza aciditatea de la nivelul stomacului. Dizolvă o linguriță de bicarbonat de sodiu în puțină apă și consumă amestecul obținut. Bicarbonatul va reduce aciditatea stomacului, calmând astfel arsurile și împiedicând sucurile gastrice să urce înspre esofag.

Alimentele fermentate – murăturile (cele în saramură, nu în oțet) pot fi de ajutor în combaterea bolii de reflux gastroesofagian. Acestea sunt alcaline și echilibrează pH-ul stomacului, reducând aciditatea.

Ceaiul de mușețel – un alt remediu eficient pentru combaterea acidității la stomac este și ceaiul de mușețel. Acesta poate fi consumat după masă de seară, pentru estomparea simptomelor refluxului gastric.

Muștarul – mai mult că sigur nu te-ai gândit vreodată să mănânci o linguriță de muștar atunci când ai arsuri la stomac. Ei bine, muștarul este un aliment alcalin care poate regla nivelul de aciditate al stomacului.

Semințele de fenicul – feniculul este renumit pentru beneficiile pe care le are asupra sănătății digestive. Aceste semințe conțin ingrediente active care relaxează musculatura stomacului, reducând astfel riscul de refluare a alimentelor ingerate. Prepară un ceai din semințe de fenicul și consumă-l după fiecare masă. Acesta stimulează și digestia, combătând totodată balonarea.

Ghimbirul – în medicină chinezească, ghimbirul se folosește de mii de ani pentru efectele sale benefice asupra sistemului digestiv. Prepară un ceai de ghimbir și consumă-l de fiecare dacă când ai arsuri ori senzație de greață după mesele copioase.

Pe lângă aceste remedii naturiste, mai există câteva strategii care te vor ajută să reduci riscul de reflux gastroesofagian. Iată despre ce este vorba:

Mestecă gumă după fiecare masă, astfel încât să reduci aciditatea stomacului. Gumă de mestecat stimulează producția de salivă, care la rândul ei diluează sucurile gastrice.

Limitează consumul de cafea, care crește riscul de reflux gastroesofagian. Cafeaua are capacitatea de a slabi, temporar, sfincterul esofagian. Asta înseamnă că șansele că sucurile gastrice să pătrundă în esofag sunt mai mari după consumul unei cafele. Încearcă să te limitezi la o cafea pe zi și evita să bei cafea după masă de prânz sau cea de seară, mai ales dacă este vorba despre o masă mai copioasă.

Limitează consumul de băuturi carbogazoase, care favorizează boală de reflux gastroesofagian. De asemenea, și sucurile din citrice pot favoriza manifestările neplăcute ale BRGE, aciditatea citricelor fiind responsabilă pentru această situație neplăcută.

Nu mânca înainte de culcare – ideal ar fi să nu mai mănânci cu cel puțin 3 ore înainte de a dormi. Astfel, reduci riscul de a avea de-a face cu simptomele neplăcute ale refluxului gastroesofagian în timpul somnului.

Renunță la fumat, întrucât nicotină îți poate agrava arsurile. Nicotină relaxează corpul, deci și vâlvă care separă stomacul de esofag. Astfel, sucurile gastrice pot pătrunde la nivelul esofagului, declanșând o serie de simptome neplăcute – arsuri, senzație de greață, senzație de nod în gât.

Evita consumul de alcool întrucât, la fel că nicotină, alcoolul relaxează stomacul și esofagul. Mai mult decât atât, alcoolul irită și stomacul, stimulând creșterea acidității.

Visits: 42