Să fie acesta noul Oppo Find X3 Pro? Oppo brevetează cel mai elegant smartphone din toate timpurile, cu un ecran super-curbat

Să fie acesta noul Oppo Find X3 Pro? Oppo brevetează cel mai elegant smartphone din toate timpurile, cu un ecran super-curbat

Cu ani în urmă, toate telefoanele mobile aveau un ecran plat. În 2014, a fost introdus primul smartphone cu ecran curbat, Galaxy Note Edge. Această tehnologie a fost dezvoltată ulterior, ceea ce a dus la introducerea Vivo Nex 3 în anul 2019, primul telefon din lume cu afișaj în cascadă – unde ecranul se extindea cel puțin până la jumătatea grosimii dispozitivului. Următoarea fază o va constitui ecranul super-curbat, unde ambele muchii sunt acoperite în întregime de ecran. În fundal, Oppo pare deja să dezvolte un astfel de telefon cu afișaj super-curbat.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Oppo brevetează un nou design pentru smartphonurile sale. După cum ne-a obișnuit, cele mai noi tehnologii sunt utilizate în special pe seria Find. De exemplu, Find X lansat în anul 2018 a fost unul dintre primele smartphone-uri cu ecran fără margini. Find X2 Pro lansat la începutul acestui an, a primit, de asemenea, un design deosebit de înaltă calitate, având un panel QHD+ curbat, cu o rată de refresh de 120Hz. La ce ne putem aștepta de la Oppo în următoarea perioadă?

Telefonul Oppo cu conectivitate 5G și ecran super-curbat

La sfârșitul anului 2019, compania a depus un brevet de proiectare în cadrul CNIPA (China National Intellectual Property Office) pentru un smartphone special. Documentația a fost aprobată și publicată pe 9 octombrie 2020.

Sunt prezentate patru modele, care diferă între ele numai în ceea ce privește curbura ecranului. Unul dintre modele, redă un ecran ce se extinde puțin mai mult pe o parte. Însă, există un model în care Oppo pare să vadă cel mai mare potențial. Aceasta este și singura variantă care include randări colorate.

Ecranul se extinde complet, de ambele laturi ale dispozitivului, ceea ce conferă un aspect futurist. Această tehnologie pare a fi mai ușor de implementat decât smartphone-ul Oppo cu afișaj 3D în stil cascadă – pentru care compania a depus un brevet în octombrie 2019.

Ni se dezvăluie un telefon destul de îngust și lung, posibil cu un raport de 21:9, similar cu Xperia 1 II. Ecranul acoperă toată partea din fața a dispozitivului, fără decupaje, ce are doar un difuzor plasat pe rama superioară. Camera selfie nu este vizibilă, cel mai probabil va fi plasată sub ecran.

Văzut din spate, partea superioară și inferioară sunt foarte frumos rotunjite. În colțul din stânga sus este vizibilă o configurație verticală a camerei, care iese ușor din carcasă – posibil o cameră triplă cu zoom optic 10x Hybrid – așa cum avem pe Find X2 Pro.

Deoarece ambele laterale sunt acoperite de suprafața ecranului, Oppo a trebuit să caute o alternativă la butoanele fizice, care se găsesc în mod normal pe părțile laterale ale dispozitivului. Se pare că Oppo vrea să o poziționeze butoanele în spate. În spate observăm un buton lung și îngust pe ambele părți. Făcând aceste butoane extrem de lungi, acestea rămân ușor accesibile, chiar dacă nu le puteți vedea în timpul utilizării, deoarece sunt amplasate în spate.

Butonul de on/off pare să fie mutat pe muchia superioară, alături de microfon. Partea inferioară oferă acces la portul USB-C. Compartimentul pentru cartela SIM și difuzorul sunt, de asemenea, amplasate pe muchia inferioara.

Smartphone-urile din gama Find

Este un telefon proiectat foarte frumos și aduce un aspect futurist. Oppo a demonstrat de mai multe ori, în trecut că compania este capabilă să aducă astfel de modele la realitate. În iulie 2019, de exemplu, Oppo a prezentat deja o serie de fotografii ale unui prototip de telefon cu un afișaj super-curbat și o cameră sub ecran. Prin urmare, va fi o chestiune de timp înainte ca smartphone-uri ca acestea să fie lansate.

Cel mai probabil acest design inedit își va face debutul pe seria de top a gigantului, Find. Oppo are suficient timp pentru a proiecta un astfel de telefon. În acest caz, nu este de neconceput ca noul model de top, Find X3 Pro, să aibă un astfel de design. Din păcate, nu este încă clar când vom primi un nou smartphone din seria Find. Find X2 și X2 Pro au fost lansate în aprilie 2020, probabil că Oppo își va prezenta succesorii în jurul lunii aprilie 2021.

Visits: 47