OnePlus prezintă căştile Buds Z TWS, cu preţ de 60 de euro, autonomie de 20 de ore

OnePlus a prezentat astăzi pe lângă noul model OnePlus 8T şi o pereche nouă de căşti wireless, modelul OnePlus Buds Z TWS, care costă 60 de euro şi vin cu autonomie generoasă. OnePlus Buds Z sunt o variantă mai accesibilă de OnePlus Buds. Vin cu drivere dinamice de 10 mm şi autonomie de 20 de ore.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Ca idee, OnePlus Buds au drivere de 13.4 mm şi autonomie de 30 de ore. Vestea bună e că modelul Z păstrează unele dintre funcţiile Buds-urilor originale, ba chiar le aduc şi upgrade-uri. Spre exemplu avem acustică 3D stereo cu Dolby Atmos, pentru imersivitate, dar şi Bass Boost. Nu există anulare activă a zgomotului de fond, dar avem totuşi o anulare de zgomot la apeluri telefonice. Buds Z sunt promovate ca prietenoase cu sportivii şi vin cu dopuri interschimbabile, care le fixează bine în ureche, pentru confort sporit.

Există şi rating IP55, aşa că sunt rezistente la stropire şi ploaie. Funcţia Quick Switch a acestui dispozitiv îi permite să se conecteze la două terminale diferite şi să alterneze între ele cu o apăsare dublă. Mai avem şi suport quick Pair, care va permite conectarea la telefon cu o alertă specială pe ecran imediat cum deschizi cutia căştilor. În plus căştile pun muzica automat pe pauză când le scoţi din ureche. Conexiunea Bluetooth 5.0 oferă o latenţă scăzută, de până la 103 ms.

De asemenea avem şi încărcare rapidă, iar după 10 minute de alimentare le putem folosi timp de 3 ore fără oprire. OnePlus Buds Z vor fi disponibile pe OnePlus.com şi pe Amazon.com, de pe 2 noiembrie. Costă 60 de euro şi vin pe alb. Va exista şi o ediţie Fashon Steven Harrington, exclusiv pe OnePlus.com, cu model copilăros şi funky.

Visits: 47