Tim Drone

Cyberpunk 2077 pregateste un digital comic exclusiv

Cyberpunk 2077 isi face reclama prin multe produse: placi video, console, chiar si telefoane. Dar nu uita sa isi indrepte atentia si asupra lumii benzilor desenate.

Cyberpunk 2077: Big City Dreams este un digital comic disponibil din 19 noiembrie, exclusiv pentru platforma GOG. Povestea este scrisa de Bartosz Sztybor iar ilustratiile sunt realizate de Filipe Andrade si Alessio Fioriniello.

Cele 50 de pagini ale acestei benzi desenate ii aduc in prim-plan pe Tasha si Mirek, doi scavengers din Night City. Tasha viseaza la o viata de gangster bogat, iar Mirek se multumeste cu chefuri si furat de cyberware.Cyberpunk 2077 digital comic

De aici, firul narativ devine din ce in ce mai captivant. Cei doi petrec multa vreme prin ceea ce locuitorii din Night City numesc „braindance”. Practic un fel de strutocamila VR de uz personal unde poti retrai amintiri sau experimenta amintiri noi, sub forma de script-uri. Aceste script-uri te pot pune in pielea unei vedete sau iti permite sa experimentezi cam orice alt scenariu. Bineinteles, contra cost.

Braindance-ul le ofera lui Mirek si Tasha cateva optiuni care ii pun pe ganduri. Mirek vede o viata de familie stabila si linistita, pentru care decide sa lupte, iar Tasha are alte idei mai…neortodoxe.

Urmeaza o parte interesanta pentru modul in care e construita povestea. Aceste activitati au devenit foarte comune in Night City. Cu toate astea, pentru cartierele sarace, braindance-ul a devenit o obsesie, un mod nesanatos de a scapa de suferintele realitatii. Pentru jocul in sine, aceasta escapada este modalitatea prin care V, protagonistul, poate investiga in detaliu amintirile si evenimentele importante.

Cyberpunk 2077 digital comic

Mentionez ca acest „laitmotif” al povestii manifesta cu certitudine influente din alte medii asemanatoare, si nu ma pot abtine din a da ca exemplu creatii de tipul Matrix sau cartile scrise de William Gibson. Pentru mine, cyberpunk-ul este un curent si o estetica foarte indragite, si mi se pare absolut normal sa sesizez sursele de inspiratie pe care acest digital comic le intrebuinteaza.

Din acest motiv, mi-ar placea sa vad cum braindance-ul este exploatat prin afaceri „la negru” sau prin alte moduri ilicite, tocmai pentru a reda o actiune intensa si captivanta, unde cuvantul „incoruptibil” nu isi are locul.

Dar iar bat campii…Pana una alta, astept cu nerabdare Cyberpunk 2077: Big City Dreams pe 19 noiembrie, pe GOG. Cei care au precomandat jocul vor primi acces instantaneu la digital comic odata cu lansarea acestuia. Similar, daca veti cumpara Cyberpunk 2077 cand se va lansa, atunci veti primi, desigur, si banda desenata.

Visits: 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *