Tătaru: Susţinem ca personalul din spitale să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare şi anul viitor
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat joi că susţine ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare.
Nelu Tătaru
„Dorim să facem ordine în sistem şi să avem o echitate a salariilor pentru toate categoriile de personal. Susţinem ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare. Am finalizat studiul de impact pentru repararea acestei nedreptăţi, pe care îl înaintăm către instituţiile abilitate”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, citat într-un comunicat de presă , scrie Agerpres.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarul de stat Dragoş Garofil au avut, joi, o discuţie cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate.
Potrivit sursei citate, ministrul a menţionat reprezentanţilor sindicaliştilor care reprezintă personalul tehnic, administrativ şi economic din sistemul sanitar că înţelege nemulţumirile privind inechităţile produse de legea salarizării unice adoptată în anul 2017 şi a asigurat că echipa Ministerului Sănătăţii susţine asigurarea echilibrării în sistemului sanitar.
„Reprezentanţii Guvernului României au subliniat faptul că dialogul social reprezintă o prioritate pentru echipa MS”, se mai arată în comunicat.