Xiaomi plănuiește lansarea primului său telefon cu ecran pliabil anul viitor
Deși numărul producătorilor de telefoane pliabile crește treptat, noua tehnologie constituie încă o provocare, atât din punctul de vedere al procesului de fabricație, cât și din cauza costurilor încă crescute implicate în producție. Aflăm astăzi că Xiaomi plănuiește lansarea unui prim astfel de smartphone.
Zvonurile provin din cercetările realizate de XDA Developers. Pare-că aceștia au descoperit în urma investigațiilor, informații despre noul dispozitiv în liniile de cod ale sistemului de operare MIUI 12, aflat încă în faza de testare beta. Liniile dezvăluie informații despre un telefon ce ar avea numele de cod Cetus, iar capacitățile de pliere ale acestuia sunt menționate de mai multe ori.
Mai descoperim faptul că acesta rulează MIUI bazat pe Android 11, prezintă o cameră principală de 108 MP și are la bord un procesor Snapdragon de ultimă generație (poate chiar Snapdragon 875). Nu sunt menționate date despre lansare sau dimensiunile device-ului.
Nu ar fi însă o surpriză ca gigantul chinez să lanseze un telefon pliabil, zvonurile despre un astfel de dispozitiv au apărut încă de acum doi ani pe internet. Xiaomi este o companie căreia îi place să rămână în fruntea inovației, nedorind ca Samsung, Huawei sau Motorola să aibă un avans prea mare în dezvoltarea noilor tehnologii. Acum câteva luni, Xiaomi a brevetat un telefon cu ecran pliabil ce arăta similar cu Huawei Mate X.
Recent, compania a ajuns pe locul 3 în topul global al producătorilor de smartphone-uri și pare-că vrea să-și consolideze poziția printr-o nouă lansare inedită. Având în vedere faptul că dispozitivul ar rula Android 11, iar rivalul – Samsung, oferă deja spre vânzare seriile Fold și Flip, telefonul cu ecran pliabil de la Xiaomi și-ar putea face apariția chiar în anul 2021.