Tesla şi-a deschis sediul din România, în Bucureşti; Iată detalii despre sucursală
Aflam încă din decembrie 2020 că Tesla vine în România şi va deschide un centru de vânzări în Bucureşti. Ei bine azi s-a concretizat iniţiativa, iar Tesla şi-a deschis sediul său din Capitală. Vestea a apărut ca o postare pe pagina Primăriei Sectorului 4, iar ulterior a evoluat.
Sucursala se numeşte Tesla Motors România şi a fost înfiinţată cu 12 zile în urmă, cu sediul social în clădirea Central Business Park din Bucureşti. Capitala este unul dintre primele oraşe în care vom avea încărcător Supercharger, alături de de Piteşti, Timişoara şi Sibiu. Primul Supercharger (încărcător rapid pentru maşinile electrice) va fi amplasat la Timişoara şi deschis în trimestrul întâi al acestui an. Oficial avem 56 de automobile Tesla înmatriculate în România în 2020, iar compania americană a avut parte de o creştere de 250% faţă de 2019, când erau doar 16 unităţi.
La final de 2020 totalul volumului de maşini Tesla aflate în circulaţie în ţara noastră ajungea la 143 de automobile. Vă reamintesc şi că în 2019 comenzile de pe site-ul companiei au devenit disponibile în România. Totuşi în lipsa reprezentanţei de la noi, automobilele trebuia să fie ridicate din alte ţări. Revenind la menţiunea de mai sus, Primarul Sectorului 4 a anunţat că Tesla şi-a deschis primul birou din Bucureşti, pe Calea Şerban Voda. Iată postarea primarului Daniel Băluţă:
Compania deținută de al doilea cel mai bogat om din lume, Elon Musk, se alătură astfel investitorilor recunoscuți internațional care aleg comunitatea noastră pentru a porni noi afaceri, lucru care în mod evident mă bucură!
Sosirea în Sectorul 4 a uneia dintre cele mai inovatoare companii, simbol al succesului tehnologic, confirmă direcția bună pe care comunitatea noastră a ales-o în ultimii ani. Aceea a investițiilor masive în infrastructura rutieră, a creșterii economice, a dezvoltării inteligente a orașului, mizând pe folosirea tehnologiilor inovative pentru a ne îmbunătăți viața și pentru a proteja mediul, așa cum prevede noul Bauhaus European, proiect lansat în urmă cu două săptămâni de Comisia Europeană.
În decembrie aflam că la Bucureşti Tesla va avea un punct de vânzare cu service integrat şi că se afla în căutarea a 5 angajaţi: manager de magazin, 2 tehnicieni pentru service, manager de service şi consultant de vânzări.