Nintendo a lansat o consolă în ediție limitată; Nintendo Switch Mario Red & Blue este disponibilă la precomandă începând de astăzi!

Nintendo Switch
Nintendo a lansat o consolă în ediție limitată; Nintendo Switch Mario Red & Blue este disponibilă la precomandă începând de astăzi!

Nintendo este printre cele mai faimoase companii când vine vorba de console în ediție limitată. După lansarea titlului “Super Mario 3D World + Bowser’s Fury”, acum avem și o consolă special gândită pentru celebrarea acestui joc. Nintendo Switch Mario Red & Blue a fost lansată în China, însă vor ajunge și la noi câteva bucăți. În rândurile ce urmează vă prezentăm ce primiți în pachet, dar și disponibilitatea pe plan local.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Noua ediție a consolei este dezvoltată în parteneriat cu Tencent Games. În onoarea lui Mario, care aniversează 35 de ani de la apariție, Nintendo a lansat un nou titlu (Super Mario 3D World + Bowser’s Fury) și această consolă. Vine pe o nuanță aprinsă de roșu cu accente albastre și aurii, asemeni costumației celebrului instalator.  Designul este clar cel mai interesant aspect a noii versiuni. Față de ultima ediție specială (Animal Crossing Switch), aceasta suferă mai multe modificări de aspect.

Consola în sine este roșie și se potrivește la fix cu Joy-con-urile din pachet care sosesc și cu șnururi noi. Mai primim și o geantă personalizată, căptușită, iar consola sosește cu o folie de protecție aplicată. Dock-ul capătă de această dată o culoare roșie, asemeni consolei. Evident, dotăile nu se schimbă, ci doar aspectul fizic.

Pentru cine are nevoie de un reminder, Nintendo Switch are un CPU Nvidia Tegra X1, 4GB de memorie RAM și 32 GB de stocare. Ecranul măsoară 6.2 inch în diagonală, iar rezoluția este HD. Totuși, conectat la TV prin dock-ul inclus în pachet, acesta va reda jocurile Full HD. Are și NFC, slot microSD, cameră IR și o baterie care oferă până la 9 ore de autonomie.

Consola Nintendo Switch Mario Red & Blue (Special Edition) este disponibilă pentru precomandă la eMAG. Livrăile încep din 26 februarie, iar prețul este de 1799 lei.

Visits: 54