Tim Drone

Ai intoleranță la lactoză? Iată ce produse lactate poți consuma

Persoanele cu intoleranță la lactoză au nevoie să îți ajusteze alimentația pentru a nu declanșa simptomele acestei afecțiuni. Ele pot consuma, totuși, și produse lactate, scrie doc.ro

Nu există nici un remediu definitiv pentru intoleranța la lactoză, dar majoritatea oamenilor afectați reușesc să-și controleze simptomele prin modificarea dietei. Unele cazuri de intoleranță la lactoză, precum cele cauzate de gastroenterită, sunt doar temporare și se vor îmbunătăți în câteva zile sau săptămâni. Alte cazuri, cum ar fi cele cauzate de o eroare genetică moștenită sau de o afecțiune de bază pe termen lung, sunt susceptibile de a fi de lungă durată.

În majoritatea cazurilor, reducerea sau evitarea alimentelor și băuturilor care conțin lactoză și înlocuirea acestora cu alternative fără lactoză este suficientă pentru a controla simptomele intoleranței la lactoză. Modificările care trebuie făcute în dietă depind de cât de sensibilă este fiecare persoană.

Unii oameni pot tolera o anumită cantitate de lactoză în dieta lor, în timp ce alții prezintă simptome după consumul de alimente care conțin fie și o cantitate mică de lactoză. Pentru a observa în ce măsură tolerezi laptele, poți bea cantități mici zilnic sau poți încerca să consumi câte puțin iaurt ori brânzeturi tari, cum ar fi cheddar, care sunt mai sărace în lactoză.

Sursele de lactoză sunt laptele, lactatele și orice alimente sau băuturi care le conțin, cum ar fi ciocolata cu lapte, unele prăjituri și alte produse de patiserie, supe instant, unele topping-uri și multe altele. Se va verifica lista ingredientelor pe alimentele ambalate pentru a vedea dacă produsul conține lactoză. Aceasta poate apărea pe etichetă cu denumiri precum zer, caș, subproduse din lapte, lapte praf, etc. Chiar și unele medicamente pot conține lactoză.

Există și produse lactate fără lactoză?

În ultimii ani, pe piață se găsesc și produse din lapte animal fără lactoză, potrivite pentru persoanele cu intoleranță, disponibile în general în magazine mai mari cum sunt hipermarketurile. Aceste produse conțin aceleași vitamine și minerale precum lactatele standard, dar au și o enzimă adăugată numită lactază, care ajută la digerarea oricărei lactoze, astfel încât produsele să nu declanșeze niciun simptom.

Ce alternative există pentru laptele animal?

O gamă largă de alimente și băuturi vegetale, disponibile în multe magazine alimentare, înlocuiesc laptele animal și produsele lactate pe care persoanele cu intoleranță la lactoză le evită. Printre acestea se numără:

laptele, iaurturile și brânzeturile pe bază de soia

laptele, iaurturile și brânzeturile pe bază de nucă de cocos

laptele de migdale

laptele de caju

laptele de orez

laptele de ovăz.

Laptele vegetal se poate prepara și acasă. De exemplu, pentru a prepara lapte de migdale, unul dintre cele mai apreciate sortimente de lapte vegetal, ai nevoie de numai trei ingrediente: migdale, apă și sare. Pui la înmuiat 150 g de migdale, într-un bol cu apă rece, cât să le acopere bine, pentru că se vor hidrata și se vor umfla. Lași bolul la temperatura camerei, acoperit cu un șervet de bucătărie, timp de 8-10 ore (de exemplu, îl poți pregăti de seara și îl lași peste noapte).

Dimineața, scurgi bine migdalele de apa în care s-au hidratat și le clătești cu apă rece. Apoi, le pui în blender cu 750 ml de apă proaspătă, fie ca atare, fie, opțional, curățate de coajă. Dacă preferi ca laptele să fie mai dulceag, adaugă în blender și puțină miere, melasă ori zahăr brun. De asemenea, dacă vrei ca laptele să aibă o anumită aromă, poți adăuga și puțină cacao, pudră de roșcove, extract de vanilie etc. Apoi, mixează bine totul până când migdalele s-au mărunțit complet. Strecoară laptele printr-o strecurătoate fină, în care se va opri pulpa de migdale. Nu o arunca, deoarece o poți consuma peste cereale, o poți încorpora într-un aluat de fursecuri etc. Laptele de migdale preparat în casă, fără aditivi, rezistă la frigider două zile.

De unde îți iei calciul dacă nu mănânci lapte animal?

Dacă nu mănânci lapte de proveninență animală, te poți întreba de unde îți vei lua calciul, având în vedere că acest mineral are mai multe funcții importante în corp, cum ar fi construirea oaselor și a dinților puternici și reglarea contracțiilor musculare (inclusiv bătăile inimii). Din fericire, multe alimente sunt bogate în acest mineral – unele chiar conțin mai mult calciu decât laptele.

Legumele verzi cu frunze, cum ar fi spanacul, varza creață, pătrunjelul, boabele de soia și produsele de soia, cum ar fi tofu, migdalele, peștii precum sardinele și somonul, cerealele îmbogățite cu vitamine și minerale, toate sunt surse de calciu. De asemenea, medicul îți poate indica administrarea unor suplimente combinate de calciu și vitamina D pentru menținerea sănătății osoase. Vitamina D ajută corpul să absoarbă și să utilizeze calciul. Aceasta poate fi obținută prin expunerea la soare, dar și din unele alimente, cum ar fi ouăle, somonul, heringul, tonul, uleiul de ficat de cod, laptele vegetal îmbogățit cu vitamina D, cerealele îmbogățite.

Copiii pot avea intoleranță la lactoză?

Și copiii pot avea intoleranță la lactoză. Este posibil ca unii dintre aceștia să poată consuma cantități mici de lactoză fără a prezenta simptome. Poate fi necesar ca părinții să facă mici experimente alimentare pentru a afla cam cât de mult lapte poate bea un copil cu intoleranță fără să prezinte simptome.

Dacă cel mic nu poate tolera deloc lactoza, medicul poate îndruma părinții spre un dietetician pentru sfaturi nutriționale. Este important pentru copii să aibă anumiți nutrienți în dietă pentru a li se asigura o creștere și o dezvoltare sănătoasă. În general, aceleași reguli cu privire la alimentele de încercat sau de evitat sunt similare pentru copii și adulți.

Pentru bebelușii cu intoleranță la lactoză, se poate găsi în farmacii formulă fără lactoză. Atenție, formula de soia nu este recomandată copiilor cu vârsta sub 6 luni, deoarece conține hormoni care pot interfera cu viitoarea dezvoltare fizică și sexuală a bebelușului. Copiii alăptați pot beneficia de picături înlocuitoare de lactază pentru a-și ajuta corpul să digere lactoza din laptele matern.

E bine de știut că pentru mulți copii, intoleranța la lactoză este doar temporară și se va îmbunătăți în timp. După acest punct, se pot reintroduce treptat laptele și produsele lactate în dieta lor.

Visits: 19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *