Review Arozzi Primo – Un scaun de gaming care-ți dă boost la FPS!
Nu știu când a devenit scaunul de gaming un accesoriu atât de important într-o configurație, dar sunt destul de sigur că a avut legătură cu popularizarea sporturilor electronice. Iar acum, pe vreme de pandemie când mulți și-au luat munca cu ei acasă, este cu atât mai important. Am aflat-o pe pielea mea când vechiul scaun deja avea ani la bord și kilograme susținute cu brio, dar a venit momentul să-l schimb. După căutări lungi și anevoioase cu scopul de a-mi răsfăța spatele cu ceva confortabil, am ajuns la Arozzi Primo, iar aici cred că voi șede o vreme bună. Îl folosesc deja de circa o lună, așa că în acest articol o să vă povestesc despre experiența mea inițială.
Alegerea unui scaun de birou este adesea grea și unii oameni pur și simplu eșuează glorios la treaba asta. Asta se întâmplă și din cauza apariției așa-numitelor scaune de gaming. Niște produse care atrag cumpărători prin aspectul agresiv, folosirea culorilor puternice precum roșu și modul în care se impun într-o configurație. Însă mulți uită un aspect destul de important: confortul și modul în care un scaun prost îți poate afecta postura și îți poate provoca dureri și complicații. Și fix ăsta este motivul pentru care Arozzi Primo nu va atrage mult public la prima vedere. Față de alte scaune de gaming, ăsta pare mai mult un scaun de birou. Iar fix ăsta este motivul pentru care l-am luat în considerare deși îmi căutam un scaun ergonomic.
Un scaun pentru oameni cu greutate
Poate că unii dintre voi încă nu mă știți, așa că o să mă descriu ca să punem în context discuția. Io-s Andrei, am câțiva centimetri sub doi metri și o sută plus câteva kilograme, adică departe de o siluetă ușurică care să se potrivească pe orice ar sta. Și ca să fie treaba treabă, lucrez de acasă și am zile în care pot sta și zece ore în scaun. Așadar îmi trebuia ceva care să-mi susțină greutatea, să-mi ofere suport potrivit pentru spate și să fie confortabil pentru sesiuni lungi de gaming și scris. Deja aveam un checklist făcut și în acest punct știam ce vreau: un scaun mare, cu șezut confortabil, realizat în proporție cât mai mare din metal și acoperit cu material textil. Desigur, trebuia ca acesta să-mi ofere și opțiuni de ajustare, că doar na’, eram gata să arunc ceva bani în el.
Arozzi Primo este într-un fel, combinația fericită dintre toate cele de mai sus. Construcția sa metalică te asigură că oricât de aproape ai fi de pragul maxim de greutate susținută, va rezista eroic. În plus, este înalt și chiar și într-o poziție perfect dreaptă, îmi susține spatele așa cum îmi doresc. Asta se datorează mult suportului lombar inclus în corpul scaunului. În comparație cu alte modele nu primești o pernă pe care o muți tu de colo-colo, ci ai o manetă pe care o învârți pentru a „umfla” suportul pentru spate. Iar dacă vrei să stai ceva mai relaxat, poți nu doar să înclini spătarul, dar poți și să balansezi scaunul sau chiar să-l blochezi pe o poziție anume. Vrei să te relaxezi și ești genul de om care sta cu picioarele pe birou? Lași scaunul pe spate, îl blochezi acolo ca să nu-ți rupi gâtul și savurezi o bere cât te uiți la un serial pe Netflix.
Un alt element pe care mulți îl ignoră sunt mâinile. Spatele trebuie sa stea drept, asta o știm cu toții, dar mulți ignoră faptul că și mâinile pot fi afectate după o utilizare pe termen lung. Și nu știu de voi, dar la 24 de ani deja încep să simt dureri noi și nu e tocmai plăcut. Așadar, citind am aflat că mâinile trebuie să stea într-o poziție cât mai relaxată și la un unghi de circa 90 de grade. Asta înseamnă că spatele se ține drept, coatele pe suportul scaunului și mâinile drepte pe masă. Iar Arozzi Primo are două suporturi excelente pentru mâini. După cum le numește producătorul, nebuniile astea sunt 4D. Adică le poți ridica, le poți roti la 45 de grade stânga/dreapta, le poți împinge față-spate în funcție de cum stai pe scaun și cea mai bună parte, le poți apropia sau depărta în cazul în care ești ceva mai lat; ca mine.
Șezutul este un alt atuu al lui Arozzi Primo. Scaunele ieftine au de obicei un suport de lemn, deasupra căruia este așezată suprafața de burete care mai apoi este îmbrăcată în material. Abordarea celor de la Arozzi este diferită, iar în locul suportului de lemn pe care începeai sa-l simți după ceva timp de utilizare, Primo are pe sub el niște benzi elastice care îți vor susține greutatea. Că în timp se lasă? Cu siguranță, ca orice alt material care este ținut sub presiune o perioadă îndelungată. Dar în timp, nu vei ajunge să simți suprafața tare a lemnului. Iar spuma folosită aici este injectată, ceea ce înseamnă că este mai densă și are o rezistența mai mare la greutate.
Arozzi Primo inspiră eleganță biroului tău
Un alt motiv pentru care o să prefer mereu un scaun normal în comparație cu unul de gaming este aspectul. M-am săturat să văd peste tot scaune colorate, care mai de care mai dubioase când vine vorba de formă. Arozzi Primo este un scaun cu un aspect sobru, elegant și versiunea mea vine într-un colorway foarte fain cu o nuanță de gri închis, în timp ce cusătură de pe el este un gri mai deschis. Însă adevărata vedetă de pe acest scaun este materialul textil în care este îmbrăcat. Acesta se simte premium de la prima atingere și are o textură plăcută. În timpul petrecut pe scaun nu am reușit să vărs chestii pe el sau să-l murdăresc ca să văd ce rezistență are în timp, dar dată fiind alegerea culorilor și materialul, cred că o să reziste bine mersi.
Dar nu am cum să închei treaba aici fără să vorbesc despre formă. Cred că cel mai enervant lucru la vechiul meu scaun era șezutul care avea niște aripioare. Asta mă împiedică să stau confortabil, mai ales datorită suprafeței mai mari pe care o acopăr. Chiar dacă înțeleg că era așa pentru a mă obliga să am o poziție corectă, prefer oricând un șezut drept. Iar spatele… ce mai epopee a fost scaunul acela pentru coloana mea, însă Arozzi Primo a schimbat complet asta. Este mai lat și asta înseamnă că ai ceva mai multă libertate. Are și acesta niște aripioare care amintesc de forma unui scaun auto sport, dar are un aspect plăcut și nu incomodează la ședere.
Scaun comod = O experiență de gaming mai plăcută
Deja nu prea mai aveam tragere de inimă să mă joc pe PC de la o vreme. Mă enerva enorm faptul că iarăși tre’ să îmi rup spatele pe scaun în loc să stau și eu relaxat în pat sau pe un beanbag. Dar Arozzi Primo mi-a readus pofta de joacă. Mânerele ajustabile combinate cu spătarul ferm dar confortabil nu doar că mi-au reparat postura din timpul sesiunilor de gaming, ci mi-au și redat plăcerea de a sta la birou.
Desigur, toate mofturile astea costă, iar Arozzi Primo este un scaun destul de scump. Flagship-ul producătorului este disponibil la 2.000 de lei prin intermediul celor de la IT Direct. Varianta pe care o am eu se numește Woven Fabric Grey, însă din seria Primo mai fac parte și modele cu alte combinații de culori, cât și variante de piele artificială. Despre acestea din urmă nu mă pot pronunța, dar dacă preferi un scaun din piele ai și alegerea asta la îndemână.