Tim Drone

Mercusys Halo H50G m-a ajutat să dau net la tot blocu’ (review)

Viața la bloc este frumoasă; ești în buricul târgului (împreună cu alți 100 de oameni), trebuie să faci liniște seara ca să nu te cerți cu colegii de betoane și să scoți capul pe geam ca să vorbești la telefon. Ah, și să nu uit de faptul că trebuie să trec pe datele mobile când cobor până în fața blocului pentru că nu am semnal de la Wi-Fi-ul din casă.

În mod normal, într-o casă vei găsi adesea doar router-ul stock oferit de compania de la care ai internet, dar de cele mai multe ori oamenii nu înțeleg că nu ăla este scopul lui. Iar aici sar în ajutor soluții precum Mercusys Halo H50G; sisteme mesh care oferă o acoperire superioară pentru întreaga locuință si chiar mai mult de atât. Dar ai nevoie de un sistem atât de puternic pentru un apartament, sau un simplu router ar fi de ajuns?

Mercusys Halo H50G – Specificații

Mercusys Halo H50G

Mercusys Halo H50G este un sistem mesh format din trei unități wireless. La fel ca orice sistem similar, funcționează destul de simplu: amplasezi unitatea centrală pe care o configurezi cu ajutorul aplicației dedicate, după care conectezi și cei doi sateliți pentru a extinde semnalul mai mult și pentru a scăpa de nevoia să te conectezi la altă rețea când treci dintr-o încăpere în alta. În cutie găsim cele trei unități, alături de alimentatoarele aferente și un cablu RJ-45 pentru conectarea unității centrale. Pe lângă acestea mai avem o carte a utilizatorului care îți explică cum să descarci aplicația și cam atât. Cărticica a fost extrem de utilă, întrucât sistemul nu poate fi accesat decât prin intermediul aplicației.

Wireless 802.11 a/b/g/n/ac
Frecvență 2.4GHz / 5GHz
Viteze de transfer 600 + 1300 Mbps
Securitate WPA-PSK / WPA2-PSK
Mod de operare Router, Access Point
WAN Dynamic IP / Static IP / PPoE / L2TP / PPTP
DHCP Server, Client
Firewall SPI Firewall
Protocoale IPv4, IPv6
Rețea pentru musafiri Da (2.4GHz + 5GHz)
Dimensiuni 88 x 88 x 88mm
Conectivitate 3x Gigabit per unitate

Review Mercusys Halo H50G Mesh Router

Un sistem mesh ușor de instalat și utilizat

După ce am înțeles ce este un sistem mesh, este timpul să-l vedem la treabă. Pentru testare, m-am folosit de caracteristicile biroului nostru. Adică un bloc vechi cu pereți sănătoși prin care semnalul se străduiește să pătrundă de cele mai multe ori. Așa că am scos primul satelit din cutie și l-am legat la priză și la rețea. Mercusys Halo H50G poate fi configurat prin intermediul aplicației, iar pașii sunt destul de simpli:

Odată ce ai conectat unitatea centrală, prin intermediul aplicației Mercusys (iOS și Android) o poți împerechea cu celelalte două unități care servesc ca sateliți. În plus, ai acces la setările și caracteristicile sistemului mesh tot din aplicație, așa că nu ai nevoie să mai accesezi un site pe care să te autentifici de fiecare dată când vrei să umbli la o setare. Totul se face mult mai ușor, de pe telefon.

După ce am înțeles cum merge totul și cum se conectează jucăriile astea, le-am împrăștiat prin tot biroul și m-am apucat să testez modul în care se comportă. Iar ca să fie totul și mai frumos, am testat câteva scenarii. În primul rând, am lăsat conectată doar unitatea centrală pentru a vedea ce acoperire îmi oferă. Și trebuie să recunosc că pentru un telefon conectat la Wi-Fi și ținând cont de pereții prin care a trebuit să treacă, Mercusys H50G a făcut o treabă excelentă.

Lângă router, viteză înregistrată prin intermediul Fast.com (serviciu Netflix de testare a vitezei internetului) a fost de 570Mbps. Adică limita de sus a telefonului meu, un iPhone Xs Max. Și ca să fiu sigur, am testat și cu router-ul de acasă (Netgear Nighthawk PRO XR500) și am obținut cam aceleași rezultate. După care m-am îndepărtat puțin, prin celelalte camere din birou. În studioul de filmare lucrurile au stat cam la fel, cu pierderea aferentă distanțării. Dar nu a fost o sarcină grea, întrucât singurul obstacol în calea semnalului era o ușă de lemn.

După care m-am dus în baie, unde am avut în mare parte același rezultat. Un perete de beton și o ușă de lemn pe post de obstacole s-au dovedit o încercare prea mică pentru Mercusys Halo H50G. Dar în curând am dat nas în nas cu nemesisul. Adică am ieșit pe scara blocului și m-am așezat în fund pe scări, la un etaj mai jos. Aici semnalul parcă a picat în cap brusc, iar placa de beton dintre niveluri s-a dovedit un adversar prea mare pentru micuțul router.

Apoi am trecut la teste cu sateliții conectați. Unul dintre sateliți a ajuns în studioul de filmare, la doar câțiva metri distanță de unitatea principală, iar al doilea satelit l-am dus tocmai în camera de înregistrare audio, adică pe holul biroului, la vreo doi pereți distanță și foarte aproape de intrare. Acesta din urmă a servit ca dătător de semnal pentru scara blocului. Rezultatele din studio sunt irelevante aici, întrucât am instalat trei sateliți într-un spațiu destul de mic, dar este important rezultatul de pe casa scării.

Review Mercusys Halo H50G Mesh Router

Odată ce am instalat cea de-a treia unitate Mercusys Halo H50G și am repetat testele de viteză, rezultatul obținut pe casa scării a sărit de la o viteză dezamăgitoare de sub 100Mbps, la una chiar acceptabilă de 230Mbps. Iar asta a venit ca rezultat al adaugarii unui satelit, conectat fără fir. Dacă aș fi tras un cablu până la el, cu siguranță vorbeam de viteze de peste 300Mbps în locația buclucașă.

Ai nevoie de un sistem mesh?

Mercusys Halo H50G s-a descurcat onorabil, iar acoperirea pe care o oferă este impresionantă, chiar și conectat fără fire. Dar pentru un apartament mic nu știu cât de mult ar merita o astfel de investiție. Chiar dacă am pierdut din semnal în timpul testelor, o singură unitate a fost de ajuns încât să acopere întreagasuprafață a biroului cu semnal Wi-Fi.

Review Mercusys Halo H50G Mesh Router

Situația se schimbă atunci când ieși din casă, ori locuiești într-un apartament ceva mai mare. Când treci de doi pereți de beton, semnalul începe să fie mult mai timid, iar vitezele de peste 500Mbps sunt doar fantezii. Asta până conectezi sateliții și începi să ai semnal peste tot. Scenariul ideal pe care-l văd este conectarea sateliților prin intermediul cablului RJ-45. Poate că este o bătaie de cap să tragi cabluri prin casă și să le ascunzi cât să nu se vadă, însă odată configurat tot sistemul, vei înțelege că toată munca a meritat în momentul în care ai semnalul full în fiecare colțișor al casei. Ori în cazul meu, pe toate cele trei etaje ale blocului în care am făcut testele.

Cât despre Mercusys Halo H50G ca și produs? Calitatea construcției nu este cea mai bună, iar una dintre cele trei unități pe care le-am primit la test avea ceva care zornăia înăuntrul ei. Ovidiu și Carol au teoretizat că ar fi un fel de jucărie ca la pufuleții cu surprize și mi-au zis s-o desfac ca să văd ce e. Dar cum a mers bine-mersi și cu zornăiala aferentă, am trecut peste. Iar ca preț, să fiu sincer, este destul de ieftin cât să pot trece cu vederea mici probleme precum cea menționată și chiar dacă pare destul de scump la prima vedere, tre’ să ții cont de faptul că primești nu unul, ci trei routere, toate capabile de 5GHz pe Wi-Fi și viteze demne de numele „Gigabit„. În acest moment, prețul unui astfel de sistem mesh este de 478.99 de RON la eMAG.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 4

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *