GTA 5 a întrecut în vânzări întreaga serie Assassin’s Creed

În ciuda faptului că a trecut aproape un deceniu de la apariția sa, GTA 5 continuă să se mențină foarte bine în topuri. Din 2013 și până acum, jocul s-a vândut atât de bine încât se apropie periculos de mult de titani ca Final Fantasy și Minecraft, chiar depășind unele francize la fel de celebre.

Rezultatul reiese dintr-un raport al Take-Two privind câștigurile trimestriale. Red Dead Redemption 2 a vândut aproape 43 de milioane de exemplare, fiind al doilea cel mai bine vândut joc în Statele Unite, însă cireașa de pe tort este, evident, GTA 5. Cu ale sale 160 de milioane de unități vândute, jocul se ține tare pe locul al doilea în clasamente, fix sub cele 238 de milioane de copii de Minecraft.

GTA 5 este pur și simplu un fenomen

Iată și nițel context. Vânzările de GTA 5 reprezintă 43% din totalul exemplarelor vândute de toate jocurile din seria Grand Theft Auto de-a lungul întregii sale existențe. Și ca fun fact, GTA 5 singur-singurel îneacă în praf întreaga serie Assassin’s Creed (ajunsă la 155 de milioane) și se estimează că va întrece în scurtă vreme și franciza Final Fantasy (164 de milioane).

Ce-i drept, acum înțeleg de ce Rockstar nu se grăbește să scoată Grand Theft Auto VI, din moment ce un joc vechi de aproape zece ani încă se vinde ca pâinea caldă. Mai țineți minte când serverele Epic au picat de la atâta suprasolicitare la auzul veștii că GTA 5 era oferit gratuit? Da, am așa stau lucrurile și nu cred că se vor opri prea curând.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 14