Top telefoane: surpriză majoră de la Samsung și dezastru pentru Huawei

Un clasament cu cele mai populare telefoane ilustrează o altă dinamică a pieței față de ce-ai crede. Samsung încă se descurcă bine, dar problema majoră e pentru Huawei. Ce face Apple înainte de iPhone SE? Poți spune că face bine.

Compania de cercetare a pieței Canalys a dezvăluit în această săptămână ce se mai întâmplă pe piața telefoanelor. Și, ei bine, Apple a înregistrat o performanță deosebită în primul trimestru din 2020: iPhone 11 e cel mai popular telefon, aproape de două ori mai bine vândut decât următorul clasat.

Cea mai mare problemă e însă pentru Huawei. Compania a intrat în 2020 fără servicii Google și se poate ca asta să-i fi afectat popularitatea. Nu are niciun smartphone în clasamentul publicat acum. E, totodată, posibil ca să se descurce mai bine de acum înainte, mai ales că a lansat deja câteva telefoane noi.

În ceea ce privește parcursul Samsung, ei bine, situația stă cumva bine, cumva prost. Cele mai populare modele ale sale sunt: Galaxy A51, urmat de Galaxy A10s, apoi al treilea e Samsung Galaxy A20s. Nu-i niciun Samsung S10 sau S20, chiar dacă cel dintâi încă e menținut pe piață la preț redus.

Apple, Samsung și Xiaomi domină piața

Ce-a prezentat Canalys acum e un clasament cu estimări de vânzări. Nu înseamnă că nu-s valabile, doar nu-s 100% exacte. E însă un top dominat de producători de la care te-ai aștepta, ca Samsung și Apple, și cu Xiaomi care a intrat în acest clasament cu cinci modele: Redmi 8A, 8, 8T și Note 8 Pro.

Compania notează că iPhone 11, iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max au reprezentat circa 10% din vânzările totale. Va fi interesant de văzut cum se schimbă dinamica pentru trimestrul doi, când țările au impus măsuri de izolare și vânzările în numeroase domenii au scăzut.

Nu în ultimul rând, o idee despre Huawei. Compania ar pregăti un P30 Pro New Edition, care să ruleze serviciile Google. Și acesta s-ar putea dovedi un boost în vânzări, dat fiind că și prețul ar trebui să fie mai mic decât în 2019.

Visits: 55